Saptamana trecuta am perticipat la un concurs cu urmatoarea povestioara. Am avut ceva noroc si am castigat premiul, un topor marca Wetterlings Genuine Hickory, oferit de Green Marine.
Concursul s-a desfasurat pe blog -ul:
http://beargryllsromania.wordpress.com/
Imagine este de la „festivitatea de decernare ” al premiului.
deci :
Era prin ’88, cand am descoperit Calimanii, datorita prietenilor nostril din Tg. Mures de la ProNatura. Ei acolo se simteau acasa ca noi medeseni prin Fagaras.
La intalnirea saptamanala al Dianthus-ilor am propus o iesire mai deosebita, o tura prin Calimani. Toti au fost surprinsi, stiau ca nu sunt adeptul turelor de 2 – 3 zile in muntii mai indepartati, unde totul este contra cronometru. Calimanii se incadrau in aceasta categorie de munti indepartati, ptr. ca se ajunge greu din Medias.
Vineri am cerut o zi de concediu pe sambata si cu rucsacul in spate am dat navala in autogara sa prind autobuzul de Tg. Mures. Insotit de Kurti si Brigite, Corina, Anisoara etc. Eram o trupa de 12 persoane.
Ajunsi in Mures, repejor in trenul ce urma sa ne duca la Lunca Bradului, punctul de intrare in traseul ce urma sa il strabatem. Din Lunca B. Am prins o ocazie, spre ruta dorita, masini erau berechet, doar se taiau padurile din Calimani!. Reghinul trebuia sa fie aprovizionat cu lemn.
Ocazia nea transportat pana la o cabanuta forestiera, undeva pe Piciorul Pietrosului. Pana acum eram super fericiti, tot forestierul de vreo 4-5 ore lam strabatut in 1,1/2 ore. La canton ne’am instalat confortabil, muncitori tocmai urmau sa plece spre case, asa ca, contra a 1 litru de „Ochi lui Dobrin”, rachiu de prune ce se gasea pe acele vremuri berechet prin magazine ne’au cedat cantonul.
Seara am petrecut de minune, foc in soba, lumanari si lampi de carbit palpiind, chitara ce ne insotea si ne inveselea.
Dimineata devreme, cei nominalizati si subsemnatul neam trezit devreme, am inghitit ceva usor, pe fuga. Am reglat busola dupa harta sa stiu in ce directie se gaseste vf. Negoiul Unguresc. Inpachetat in rucsaci usori de tura strictul necesar plus o coarda cateva carabe si o centura si dai pe triunghi albastru spre primul varf, urma sa intalnim traseul cruce albastra care urma se ne scoata pe varf.
Pasi ne purtau de vreo ora si ceva direct spre varf, soarele ardea nemilos, cand am auzit prima bubuitura, initial am crezut ca ii vreo masina forestiera ce lucreaza si sambata asa ca am continuat drumul fara nici o ezitare. Ce era ciudat ca nu zaream si nu auzeam pasarile ciripind, mustele ne atacau neincetat. O boare de vant a inceput sa ne racoreasca fetele transpirate. Bucurie in randul trupetilor, dar mie mi’sa aprins beculetul de alarma, le’am inpartasit si colegilor temerile mele, cum ca va urma o furtuna. Semnele existau. Au cam ras de mine si am continuat traseul, nu mai aveam mult de mers si ajungeam sub varf, iar deacol in juma de ora excaladam vf. Cerul a inceput sa se intunece brusc, soarele disparuse in totalitate, nori negri deasupra capetelor, aproape ca puteau fi atinsi cu pioleti cu coada lunga de tura. Vantul era direct rece, si vuia de mama focului. O noua bubuitura chiar deasupra capetelor. Atunci am constientizat pericolul. La aproximativ 1850 de metri in plina furtuna!
Primul lucru trebuia sa scapam de obiectele de metal, fulgerele lovesc mai usor in metal, pioleti si carabine. Leam asezat gramada sub un pietroi sa nu fie duse de apa. Am scapat de atractia fulgerului.
Pasul doi, trebuia sa pierdem din altitudine, sa scapam de traznete, galagia produsa duce la pierderea auzului.
Urma sa coboram dar poteca serpuia lin spre o altitudine joasa, asa ca am hotarat sa o luam spre vale nu pe poteca ci direct, am cautat busola sa reglez unghiu in directia in care urma sa coboram. Ia busola de unde nu’i, am constatat ca in graba am uitat-o pe masa in cabana. Am luat o cana de plastic, am turnat apa, am asezat o frunza uscata pe care am asezat un ac. Cunoscatori stiu ca acul va indica directia N-S. Geografic al pamantului. Am coborat in directia in care indica unul din capetele aculi. Traznetele bubuiau prin vazduh iar noi cu gura cascata coboram dar fara sa fugim. Daca cineva near fi vazut ar fi ras de moi, „ iata cascatii”. Dar avea un rost acest lucru, daca ai gura inchisa unda de soc poate sparge timpanul s-au in cele mai usoare cazuri sa ramanem vreo cateva ore cu un tiuit puternic in urechi, gura cascata inlatura acest fenomen, unda intra si prin gura si loveste timpanul din doua directii mentinindul aproape fara miscare. Nu fugeam deoarece curentul care l-am fi facut alergand spre vale ar fi atras fulgerele. Am coborat cat am coborat apoi cerul s-a dezlantuit si asupra noastra. In ultima secunda am tras pelerinele de ploaie pe noi, am asezat rucsaci si coarda pe jos, fiind de tura nu aveau cadreu metalic, si neam ghemuit pe rucsaci, asa am fost izolati electric fata de sol, deci daca ar fi traznit in jurul nostru curentul nu near fi afectat. Am ramas acolo vreo 3-4 ore. Dupa ce furtuna a trecut, am constatat ca tura pe munte era ratata, nu mai puteam continua, rucsaci plini de apa, hrana uda ca si bocanci si partea de jos a pantalonilor. Intunericul se apropia, stiam ca nu vom ajunge la caton pana la lasarea seri. Asa ca, am remontat mica busola, am urcat inapoi in poteca sa recuperam pioleti si carabele, apoi am inceput coborarea spre padure. La adapostul unei stanci mai mari la vreo 25-30 de metri de liziera paduri neam intocmit micul adapost unde urma sa innoptam. Fetele au intocmit o vatra si au adunat tulpini de plate uscate, chiar daca acum erau ude urmau sa ne fie de ajutor. Baietii am intrat in padure, am cautat pomi uscati, doborati de furtuni si ninsori, am adunat vreascuri, apoi am inceput sa cioplim cu pioleti crengi ceva mai groase, apoi chiar niste butuci, lemnul era de stejar s-au fag, astia tin jarul si focul ezista mai multa vreme. Leam carat la locul hotarat pentru popas. Din rucsaci am scos bricheta si bucatile de cauciuc ce le aveam in pungi de plastic, cu bricheta am aprins cauciucul care a aprins tulpinele de plante care au aprins vreascurile care au aprins crengile care au aprins butuci care ne-au incalzit toata noaptea si au uscat incaltarile, pantaloni si rucsaci. Limbile lungi si vesele ai flacarilor si fumul se ridica spre inaltu’l cerului, semn ca adoua zi vremea va fi frumoasa. Tehnica de aprindere al focului in conditii de umezeala totala (dupa ploaie am invatat’o de la oierii din Cindrel). Cauciucul trebuie sa fie din cel subtire de la camerele de bicicleta s-au cea taiata dintr-o cizma de cauciuc veche.
Cand noaptea se crapa de ziua, am stans focul ce lam intretinut pe toata perioada camparii, cenusa ramasa am inprastiat’o in jur, asa am fost siguri ca tot jarul este stins si nu a ramas ceva ce ar putea provoca incendiu iar iarba se putea regenera in vatra noastra, chiar daca radacinile au ars, vantul isi face datoria si aduce seminte in acel loc care se prind cu usurinta, daca lasati cenusa gramada, semintele cad pe cenusa si nu au posibilitatea a incoltii.
Intorsi la cantonul forestier prieteni ramasi aici neau primit cu bratele deschise bucurosi ca nu s-a intamplat vreun accident.
Micile tehnici cunoscute de noi au reusit sa ne tina in siguranta pe crestele Calimanilor in conditii de furtuna.
Pana la viitoarea intalnire
Aveti grija de voi, cu stima
acelasi Tibi R. (dianthus2rt)
Read Full Post »
Dianthus2rt's Blog 